Jeton Kelmendi European poetry
   
 
  Română
 
JETON KELMENDI
 
Ce mult s-au rărit scrisorile
*****
Sa fort janë rralluar letrat
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Copyright@Jeton Kelmendi-2010
 
 
Biblioteca albaneză
 
 
Redactor: Mihai Antonescu
Lector: Marilena Lică
Coperta: Miradije Ramiqi
Tehnoredactare: Alban Voka
 
 
 
Cartea a apărut la propunerea
Uniunii Culturale a Albanezilor din România
 
Ky libër u botua me propozim të
Bashkësisë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë
 
Redacţia revistei Albanezul
 
Adresa autorului:
Adresa traducătorului:
 
ISBN 978-973-8406-42-1
 
                 Poezie albaneză din Belgia       
        Jeton Kelmendi
 
 
 
 
        Ce mult s-au rărit scrisorile
          Sa fort janë rralluar letrat
                (Ediţie a două – Botim i dytë)
 
 
Traducere în limba română
şi texte selectate de Baki Ymeri
***
                Prefaţă de Marius Chelaru
             
 
 
 
Albanezul
 
 
 
 
Bucureşti (2010) Bukuresht
 
Cuvântul
răsărit din pământul limbii
 
Un cuvânt
A răsărit în pământul limbii
Şi a crescut până-n cer
A lăsat rădăcini până-n inima pământului
            (Jeton Kelmendi, Cadenţă)
 
Poetul şi publicistul Jeton Kelmendi,născut în 1978, la Peia (în Kosova), a absolvit şcoala primară şi liceul în localitatea natală, universitatea la Prishtina. A publicat articole (mai ales pe teme culturale), poemele sale au apărut în mai multe reviste/ jurnale din ţară şi din străinătate. A editat până acum şase volume de versuri. Al şaptelea volum al lui Jeton Kelmendi este această antologie, în limba română, în traducerea poetului Baki Ymeri.
Pe parcursul celor trei capitole, Monalisa, Clipa de admiraţie şi Frumuseţea frumuseţilor, apelează la un limbaj mergând mai curând către concis, fără meditaţii abisale, nici avalanşe retorice ori pletoră de metafore, deşi lasă impresia că îl atrage „joaca” cu materialul cuvintelor. Uneori pare că adevărata dragoste despre care vorbeşte poetul în versul său este chiar cuvântul, care răceşte, creşte, înfloreşte şi chiar tace (aş spune chiar că un ax al poeziei lui se întinde între cuvânt şi tăcere, trecând prin singurătate): „Un cuvânt/ A răsărit în pământul limbii/ Şi a crescut până-n cer/ A lăsat rădăcini până-n inima pământului”; sau „A răcit cuvântul/ Vara nu mai şade cu noi”.
„Folosind-se” de sentimente, gânduri (situate uneori, parcă, într-o altă realitate faţă de cuvânt: „Gândul n-are valoare pentru cuvânt/ Sau cuvântul/ Ce spune fără a obosi gândul”) şi de imaginile reflectate prin acestea ca de o oglindă în care se vede pe sine în spectacolul părţii de univers căreia i se subsumează, pătrunde într-o lume parcă „ferită” de spaţiul apăsător/ artificial al străzii, al oraşului, dar şi al încastrării „odăii”. Dar opoziţia cuvânt-gând este numai aparentă, frumuseţea, dorinţa, femeie, toate fiind legate de/ prin cuvânt; căci scrie Jeton Kelmendi: „Doamnă cuvânt eşti frumoasă/ Când domnul gând/ Îţi dă frumuseţe”.
Este o călătorie într-o lume interioară, a sentimentelor colorate şi de secundele care curg printre degetele timpului, construind realitatea. Iar timpul, uneori, pare că este parcă „pipăit”, respirat de poet, ca orice altă „parte a realului”. Astfel, dragostea (oricum, nu una de alcov – căci nu alcovul generează/ catalizează introspecţia – sau trubadurescă), timpul, patria (schiţată doar, fără accente dramatice, dar cu profunzime) sunt parte din pilonii pe care se sprijină universul lui interior. Univers care pare uneori realizat cu mijloacele pictorului, alteori cu ale celui care caută imagini/ gânduri/ idei, nu cuvinte, cu instinctul miniaturii interioare, ochiul treaz pentru detalii şi mâna exersată pentru decorativ. Parcă fără să facă distincţie între „eul pur” şi „eul biografic”, ai senzaţia că poetul fereşte perdeaua către universul său interior (fără însă a fi vorba despre banala tratare a biograficului anodin/ sentimentului personal cu injecţii lirice).
 Uneori. Alteori, pornind în nota introspecţiei sufletului uman, poezia pare a căpăta o tentă reflexiv-intimistă, şi poetul apare ca un artist al interiorului (şi sufletesc), care explorează „cunoscutul” atins de o tentă de curiozitate a evadării „în afară”, în „necunoscut”. Parcă apelând la un gen personal de ludic, reflexiv prin formaţie, el nu propune subiecte „mari” ci mizează, dimpotrivă, pe savoarea detaliului, sentimentului, clipei, a lucrurilor şi sentimentelor simple, pe istoria mai mult nescrisă a întâmplărilor (interioare sau exterioare sieşi) de zi cu zi. Iar singurătatea (văzută şi ca o cealaltă faţă a plecării, a absenţei fiinţei dragi) e ca o lume paralelă în care trăieşte, uneori, poetul: „Toamnele trec pe aici/ Ca o tăcere a începutului/ Când se închide trecutul/ În singurătate”. Până şi gândul şade singur: „Ca un gând bun/ Ce mereu stă singur”. Există şi o „lună a singurătăţii”, versul se scrie singuratic („picătura versului/ care se scrie singuratic”). Şi cuvântul se poate însingura, şi poate sosi şi clipa în care poţi zice că „iarna singurătăţii ţi-a căzut/ sub sprâncene”, sau poţi implora la ceas de dor „Nu mă însingura noapte”.
S-ar putea spune, aminteam, că un ax al poeziei lui Jeton Kelmendi se întinde între cuvânt şi tăcere (cea care „ne priveşte ca un coşmar”), trecând prin singurătate, colorat uneori în nuanţe de tristeţe, melancolie – fără a fi obsesive, maladive. Astfel, în poezia lui întâlnim: „tăcerea celui ce nu spune”, tăcerea care „are prea multă febră” şi „nu poate ieşi/ nici până la cuvânt”, sau care „trosneşte pe pereţii răbădării”. Chiar „uitarea devine din ce în ce mai veche/ atunci când hoinăreşte tăcerea”. Chiar şi frumuseţea – femeia se pot defini prin intermediul tăcerii: „Ea este tăcere vie/ Frumuseţe”. Sau poetul construieşte o metaforă ca: „Trupul tăcerii tale”. Dar nu este vorba despre „tăcerea-pavăză”, căci dincolo de tine „tăcerea cea mai sigură din lume/ nu-ţi garantează/ linişte”. Şi, poate una din cele mai frumoase strofe din volumul scris de un poet care crede că dacă nu ar cânta cântece de iubire ar arde în focul tăcerii, este despre dragoste, frumuseţe, tristeţe şi tăcere: „Sunt plin de duhul tristeţii/ Prin zonele rupte/ Ale ochilor tăi/ Demult am pornit spre tine/ Despre tine/ Să vorbesc tăcând”.
Deşi avem în faţă un volum „adunat” din mai multe perioade de timp, care – aparent – nu s-ar preta la tras concluzii, fără a fi vorba despre o liniaritate a expresiei, putem afirma totuşi că, cu un mod de construcţie al metaforei care îl situează în câmpul de expresie al poeţilor kosovari (dar totuşi într-un areal nu întrutotul asemănător cu, de pildă dintre cei traduşi şi în română, S.Bashota, I. Kadriu, M. Kelmendi, H. Haxhosaj ş.a.), Jeton Kelmendi are darul de a-şi găsi un stil personal, o arie tematică şi o lume poetică proprie în care se mişcă cu destulă dezinvoltură. Fără a-şi trage seva poetică din dramatismul sfârşitului perioadei comuniste sau/ şi războiului care a marcat până nu demult lumea în care trăieşte (diferenţiindu-se şi astfel de numele enunţate mai sus), apartenenţa la istoria şi fiinţa locurilor natale, conturate ferm (exemplu: „Patria mea e patria a Domnului/ Ce mi-a dat numele/ Albanez”), este în sufletul şi versul lui alături de cel al iubirii, de pildă („Iubire/ Frumuseţea şi versurile împreună curg/ Pentru tine şi patrie”).
Citind poezia lui sub lupa unei analize a vocabularului utilizat, a procedeelor lingvistice/ stilistice, prin felul în care foloseşte cuvântul, Jeton Kelmendi îmi aminteşte uneori de ce scria una din cele mai importante figuri ale poeziei americane moderne, Charles Olson: „Elementele limbajului sunt limitate, dar poetul, prin atitudinea lui (jocul minţii) este cel care foloseşte cuvintele într-o manieră sofisticată”. Sofisticarea, pentru Jeton Kelmendi, nu înseamnă preţiozitate, ci încercarea de a dezvolta un câmp semantic cât mai larg pentru cuvântul în care-şi îmbracă poemul. Şi, de multe ori, putem spune că reuşeşte.
Graţie efortului lui Baki Ymeri, neobosit mesager al poeziei între limbile albaneză şi română, avem în faţă un volum al unui poet care are şanse să placă cititorului român.
        
                     Marius Chelaru
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fjala
që mugullon nga dheu i gjuhës
 
 
Ka mbirë një fjalë në dheun e gjuhës
E cila u rrit deri në qiell
Dhe lëshoi rrënjë deri në zemër të dheut
                                         (Jeton Kelmendi, Kadencë)
 
Poeti dhe publicisti Jeton Kelmendi,i lindur me 1978 ne Peje te Kosoves, kreu shkollimin fillestar dhe gjimnazin ne vendlindje, ndersa Universitetin ne Prishtine. Ka botuar artikuj te shumte me tematike kulturore. Poemat e tij e kane pare driten e botimit ne nje numer te madh revistash e gazetash nga vendi e bota. Ka botuar deri tani gjashte vellime me vargje. Vellimi i shtate i Jeton Kelmendit eshte kjo antologji poetike, e perkthyer me perkushtim ne gjuhen rumune nga poeti Baki Ymeri.
Pergjate tri kapitujve, Monaliza, Cast admirimi dhe Bukuria e bukurive, poeti apelon ne nje fjalor qe tenton nga bindja e qartesia, pa meditime te sketerrshme, pa vershima retorike apo rafal metaforash, edhepse te le pershtypjen se e josh „loja” me lenden e fjaleve. Nganjehere duket se dashuria e vertete per te cilen flet poeti ne vargun e tij, eshte pikerisht fjala, e cila ftohet, rritet dhe lulezon, madje edhe hesht, do te thoja si nje bosht i poezise se tij qe shtrihet ndermjet fjales dhe heshtjes, duke kaluar neper vetmi: Ka mbire nje fjale ne dheun e gjuhes/ U rrit deri ne qiell/ Dhe leshoi rrenje deri ne zemer te dheut, apo: U ftoh fjala/ Vera nuk rri me ne.
 „Duke shfrytezuar” sentimente, mendime te plasuara nga nje here thuajse ne nje tjeter realitet ndaj fjales: „Mendimi nuk ka vlere per fjalen/ Apo fjala/ Qe thot pa e lodhur mendimin”) dhe nga shembelltyrat e reflektuara neper to si mbi nje pasqyre ne te cilen e sheh vetveten ne spektaklin e anes se universit te cilit i nenshtrohet, deperton ne nje bote thuajse „te mbrojtur” nga hapesira shtypese/ artificiale e rruges, e qytetit, madje edhe e degdisjes „se dhomes”. Por opozita fjale/ mendim eshte vetem e dukshme, bukuria, deshira, gruaja, te gjitha duke qene te lidhura permes fjales, ngase shkruan Jeton Kelmendi, Zonja fjale je e bukur/ Kur zoti mendim/ Ta jep bukurine.
Eshte ky nje udhetim ne nje bote te brendshme, e ndjenjave te ngjyrshme dhe e sekondave qe derdhen permes gishterinjve te kohes, duke e ndertuar realitetin. Ndersa koha, ngenjehere, duket se eshte thuajse „e prekur”, e thithur nga poeti, si cdo pjese tjeter „e reales”. Keshtu, dashuria, edhepse nuk shembellen me nje dashuri trubaduresh, koha, atdheu i skicuar pa thekse dramatike, por me thellesi, jane pjese nga shtyllat mbi te cilat mbeshtetet universi i tij i brendshem. Univers i cili duket nga nje here i realizuar me instrumentet e piktorit, here tjera me ato te atij qe kerkon shembelltyra/ mendime/ ide, jo fjale, me instinktin e miniatures se brendshme, syrin e zgjuar per detaje dhe doren e ushtruar per dekor. Thuajse pa bere dallim ndermjet „egose” se paster dhe „egose biografike”, ke senzacionin se poeti mbron kanapene ndaj universit te tij te brendshem, pa qene fjala per trajtimin banal te perditshmerise biografike apo te ndjenjes personale me injekcione lirike. Nganjehere, madje edhe here tjera, duke nisur nga regjistrimi i introspekcionit te shpirtit njerezor, poezia duket se kaplon nje veti mendimtare/ intimiste, dhe paraqitet si nje artist i interioritetit, perkatesisht i brendshmerise shpirterore qe eksploron „te njohuren” e prekur nga nje tundim i kersherise se arratisjes „ne boten e jashtme” te se „panjohures”.
Thuase duke apeluar ne nje gjini personale te qartesise, mendimtar permes formimit, Jetoni nuk propozon subjekte te „medha”, por mbeshtetet, perkundrazi, mbi perjetimin e detajit, te sentimentit, te castit, te sendeve dhe ndjenjave te thjeshta, mbi historine e pashkruar te ngjarjeve te perditshme, te bredshme apo te jashtme te tij. Ndersa vetmia, e pare edhe nga ana tjeter e vajtjes, e mungeses se qenjes se dashur, eshte si nje bote paralele ne te cilen poeti nganjehere jeton: Vjeshtat kalojne kendejpari/ Porsi nje heshtje e fillimit/ Kur mbyllet e shkuara/ Ne vetmi. Ekziston edhe nje „hene e vetmise”, vargu shkruhet ne vetmi (pika e vargut/ qe shkruhet vete). Dhe fjala mund te vetmohet, dhe ndosha arrin dhe casti ne te cilin mund te thuash se dimri i vetmise te ka rene/ nen vetulla, apo mund te te te kaploje ne cdo cast malli: Mos me vetmo nate.
Mund te thuhet, kujtoja, se nje bosht i poezise se Jeton Kelmendit shtrihet ndermjet fjales dhe heshtjes qe na shikon si nje ankth, duke kaluar neper vetmi, e koloruar nganjehere ne nyanca shqetsimi dhe melankolie, pa u bere nderkaq obsesione te lenduara. Keshtusoj, ne poezine e tij hasim heshtjen e atij qe nuk flet, heshtjen qe ka per teper zjarrmi dhe nuk mund te dale/ as deri te fjala, apo qe perplaset ne muret e durimit. Madje harresa behet gjithnje e me e vjeter/ atehere kur gjezdis heshtja. Madje dhe bukuria – gruaja mund te definohet permes heshtjes: Ajo eshte heshtje e gjalle/ Bukuri. Apo poeti nderton nje metafore si Trupi i heshtjes sate. Por nuk eshte fjala per heshtjen-mburoje, ngase tejmatane teje, heshtja me e sigurte ne bote/ nuk te garanton/ qetesi. Dhe, ndoshta njera nga strofat me te bukura te vellimit te shkruar nga nje poet qe mendon se po qe se nuk do te kendoje kenge dashurie do te digjej ne zjarrin e heshtjes, ja pra se kush eshte per dashuri, per bukuri, per trishtim dhe per heshtje: jam i mbushur me frymen e trishtimit/ permes zonave te shkeputura/ te syve tu/ kahere jam nisur drejt teje/ per ty/ te flas duke heshtur. .
Edhepse kemi perpara nje vellim te pregaditur me shume per peridha kohore, te cilat dukshmerisht nuk tentojne per nxjerrje konkluzionesh, pa qene fjala per nje vizorezim te shprehjes, mund te pohojme megjithate se, me nje menyre te ndertimit te metafores qe e vendos ne fushen e shprehjes se poeteve kosovare, por ne nje horizont tejet te ngjashem me poetet e perkthyer ne gjuhen rumune, Sali Bashota, Ibrahim Kadriu, Miradije Ramiqi etj., Jeton Kelmendi ka dhuntine per te gjetur nje stil personal, nje fushe tematike dhe nje bote poetike vetjake, ne te cilen leviz me mjaft zhdervjelltesi. Pa e shkeputur lengun poetik nga dramatizmi i mbarimit te periudhes komuniste apo te luftes qe e ka prekur deri para do kohe boten ne te cilen jeton, perkatesia ndaj historise dhe qenja e vendlindjes, te konturuara me bindshmeri (per shembull Atdheu im eshte atdheu i Zotit/ Qe ma ka dhene emrin/ Shqiptar), ne shpirtin dhe ne vargun e tij qendrojne prane vargut te dashurise (per shembull: Dashuri/ Bukuria dhe vargjet sebashku rrjedhin/ Per ty dhe per atdhe).
Duke e lexuar poezine e tij nen thjerren e nje analize te fjalorit te perdorur, te procedeve linguistike/ stilistike, permes menyres ne te cilen e perdor fjalen, Jeton Kelmendi ma perkujton nganjehere njeren nga figurat me te rendesishme te poezise amerikane, Charles Olson: Elementet e fjalorit jane te perkufizuara, por poeti, permes qendrimit te tij, (loja e mendjes) eshte ai qe i perdor fjalet ne nje menyre te sofistikuar. Sofistikimi per Jeton Kelmendin nuk don te thote precizitet, por perpjekje per te zhvilluar nje fushe semantike sa me te gjere per fjalen, me te cilen e vesh vjershen. Dhe shpeshhere, mund te themi se ia arrin.
Fale perkushtimeve te Baki Ymerit, mesazher i palodhur i poezise ndermjet gjuhes shqipe dhe asaj rumune, kemi perpara vellimin e nje poeti qe ka shansin te depertoje edhe ne zemren e lexuesit rumun.
           
                        Marius Chelaru
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
           Monalisa / Monaliza
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
MONALISA
MONALIZA
 
 
 
 
Ea este tăcere vie
Frumuseţe
Cu suflet liniştit
Un suspin existenţial
Pentru mister
Stau secole alături
Pe perete
Privindu-i pe oameni
În faţă
Nevorbindu-le 
Şi nu mai tace
Paritatea inimii bate
În celelalte inimi
Ia cu sine
Punctul ochilor noştri
Tocmai ea este femeia
Care întrece toate plăcerile
Înainte de a-ţi pătrunde în privire
Dându-ţi plăcere
 
Paris, 2006
 
 
 
 
 
ILIRĂ
ILIRISHTE
 
 
 
 
Nu se măsoară cu nimic
Povara trupului tău
Forţa aerului
Înfrânarea grăbirilor
Nu ţi se vede nici partea cealaltă a luminii
Parcă
Nu mai există unelte să măsoare zăpăceala
Sau 
Le petrece pe toate
Pentru sufletul cuvântului
Eşti
Un miligram de uitare
Dincolo de urechi şi ochi
O sută şi o mie de ani
Gândire luminată
Eşti şi atunci
Când să te măsoare n-au putut
Patria mea e patria Domnului
Ce mi-a dat numele
ALBANEZ
 
Auderghem, 2007
 
 
 
 
PENTRU CURAJ
PËR KURAJO
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Într-o zi
Va veni ziua mea
Dacă e adevărat că
Fiecare are câte o zi
Şi Eu voi şti s-o aştept
Va avea pâine pământul
Şi apă izvorul
Cât să umple golurile
Dar ce ne facem cu tine
Neîncredere în mâine
 
Viena, 2006
 
 
 
 
 
DOAMNA SLOVĂ ŞI DOMNUL GÂND
ZONJA FJALË E ZOTËRIU MENDIM

 
 
 
1

Am vorbit puţin
Diferit
Foarte triumfător
Domnişoară
Dar zic
Să nu te superi pe mine
Până la urmă cuvintele unui poet
Sunt mângâiere pentru suflet
Cum să îmbrăc
Cu nuditate
Gândurile dezbrăcate
Iar pe cele nude
Să le-mbrac cu hainele poftei mele
Cum să ajung până la tine
Să-ţi spun că te iubesc
Ca orice bărbat femeii sale
Domnişoară
Eu am cu totul altă părere


2

Gândul n-are valoare pentru cuvânt
Nici cuvântul
Care oboseşte gândul
Suflet de om
Tu eşti doamna slovă
Iar eu domnul gând
Cum te-am văzut
Sinele meu cu tine
Şi pe tine cu mine
În această formulă de iubire
Oriunde
Dacă a mai rămas unde
După modernizare
De aceea
Doamnă slovă, vorbă eşti frumoasă
Când domnul gând
Îţi dă frumuseţe
 
3

Haide, ce mai aştepţi
Trebuie să accepţi părerea
Că tăcerea
Priveşte ca un coşmar
Ce se întâmplă cu noi
Şi ce mai vrei
Doamna cuvânt
Doamnă slovă
Vreau să te sărut chiar acum
Doar odată
A doua şi a treia sărutare
Nu ştiu când vor veni
Libertatea să trăiască liberă
Şi cuvântul
Şi gândul
Să vorbească
Când vor
Eu acuma
Vreau primul sărut
 
Paris, 2006
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SUB UMBRA AMINTIRII
NËN HIJEN E KUJTIMIT  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ţi-aş spune ceva uitat
Ceva de care să nu-ţi mai aminteşti mâine
Uitarea devine din ce în ce mai bătrână
Atunci când hoinăreşte tăcerea
La stejarul secat de soare
Te mai aştept
Cuibărit în poala dorului
Acolo unde se aşteaptă numai iubita
Iar eu m-am aşezat pentru odihnă
M-a secat toamna, a scăzut lumina
Am încercat
Doar să-ţi spun ceva
 
Iunie, 2004
 
 
 
 
 
CUVÂNTUL A SĂRIT TĂCEREA
FJALA KAPËRCEU HESHTJEN
 
 
 
 
 
Ieri am învăţat
Să tac
Să vorbesc puţin
Sunt plin de duhul tristeţii
Prin genele rupte
Ale ochilor tăi
Demult am pornit spre tine
Să vorbesc tăcând
Să povestesc
Despre tine
Şi despre mine
 
Şi m-am gândit
Să-ţi spun
Că eşti
Pâinea versurilor
Apa cuvântului
Eu sunt pentru tine
Cel mai cântat cântec
De odinioară
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Şi am vrut să tac
Să vorbesc un pic
Să devin umbră
Să-ţi opresc lumina soarelui
Am vrut
Să sar năravurile omenirii
Ieri am văzut că pot
Să mă descurc
Şi fără tine
Târziu sau devreme
Ieri
Am încercat
Să mă bucur cel mai tare
 
 Prishtina, 2005
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CLIPĂ
ÇAST 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dacă eram ploaie
Aseară
Aş fi pictat întâmplător
Pe pagină
Picătura
Care curge încet
În timp ce
Eu mă-ndepărtez în taină iarăşi
Tu gândeşte-te la clipa ce va urma
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CADENŢĂ
KADENCË
 
 
Am spus în sinea mea
Fire rupte din saga
E bine
Să le ţinem în mână
Ca un gând bun
Ce mereu stă singur
Odihneşte-te din când în când
La vatră
Nicicând n-ai fost ca azi
Când deshizi şi închizi ochii
Un cuvânt
A răsărit în pământul limbii
Şi a crescut până-n cer
A lăsat rădăcini până-n inima pământului
Ziua de azi are grijă de cea de mâine
După ape şi alte ţinuturi
Un vers de poet
Împreună cu singurătatea lui
Să trăieşti Drinule cel rece
Ne vom vedea
O zi între malurile tale
 
Bruxelles, 2007
 
 
 
 
 
RITUALUL SĂU
RITET E SAJ
 
 
 
Până la urmă
E un alt început
Şi
N-am încotro
Sub tăcere
Nici-un drum nu mă duce la tine
Mai devreme decât azi
A apus steaua mea
Şi cu cât mai sus mă sui
Cu atât mai jos mă împing norii
Până la urmă iubirea e norocoasă
Când nu te temi de nimic
Nu e ruşine să visezi
Ştii asta, bunul meu prieten
O ceată de chinuri
Şi un gând profetic
Vălmăşag
Mă aduc la tine
Deşi te-nveleşti în cuvântul tău
Fă-mi o bucată de loc
În poezie
 
Viena 2006
 
 
 
 
CONVORBIRE
BISEDË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Înainte să vorbesc cu el
Aş fi vrut să-l întreb despre munţi
Pâraiele care se vărsau în alte primăveri
Au înnebunit ozonul anul acesta
Eu departe şi tu aproape
S-a răcit cuvântul
Vara nu mai şade cu noi
Unde locuieşte piatra străpunsa de picătura
Cine cântă codrul
De câte ori am pornit
Cum de încă nu am ajuns
 
Bruxelles, 2007
 
 
 
 
 
VENIREA
ARDHJA                  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
L-am condus până aici
De frica cea mare de sinele meu
Ziua şi noaptea
Au condus marşul ei
Au luat cu ea
Tot ce era pentru venire
Aici şi în sfârşitul plecării
Ne aşteaptă o nevenire
 
 
 
 
 
 
 
 
PLECAREA
SHKUARJA
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ia cu tine speranţele sale
Că îţi arată calea
Toate umbrele care se ţin după tine
Cum de nu mai vin
Pas după pas
Ca şi cum ar fi în toiul fugii
La capătul ei
Doar
Toamnele trec pe aici
Ca o tăcere a începutului
Când se închide trecutul
În singurătate
 
Cine ştie dacă
Mai întâi e venirea
Sau plecarea
 
 
 
 
 
FOND
SFOND
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Încă aştept turma venirii
Care conduce coloanele plecării
A răsărit dimineaţa
De martie
A nopţilor noastre-ndepărtate
Ne întâlnim undeva dincolo de vremuri
 
 
 
 
 
 
AMORFĂ
AMORFE
 
 
 
Nimic pentru tot sau totul pentru nimic
 
Dincolo de sine
Când i-a ieşit cuvântului
Sufletul
De ce permite Domnul 
Enigma Pegasului luminii
Să atingă luna singurătăţii
În celălalt pas calcă
Ziua de mâine
Pâinii şi apei nu ia rămas de crezut
Setea nici foametea
 
În câmpul cuvântului Patrie
Au păscut şi băut
De ce permite Domnul
Ca tăcerea să trosnească
Pe pereţii răbdării
Pentru tine nostalgie
Am lăsat de azi pe mâine
Şi pe noi
De ce ne permite Domnul
 
 
 
 
 
CLIPĂ PENTRU ADMIRAŢIE
ÇAST PËR ADMIRIM
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nu mi-e clar
Vorbeşte sau tace
 
Ca magia Elenei
Joc liric cu acte rare
 
Este improvizare
Cealaltă întâlnire
Sau voi învăţa mai mult
                        Despre fundă
 
Vina trezirii din vis
De ce nu e ziua de mâine azi
 
 
 
 
MADRIGAL
MADRIGAL
 
 
 
Te-au chemat îngerii cuvântului
Din camera mea
În întuneric
Ca în madrigal am intrat
Cu feţele spre lumină
Ne-am întors
 
Un oftat calm
Şi câteva zile
Pentru sărbătoare
Ceremonia
O putem face oricând dorim
Eu, tu şi întunericul
 
Rude ne sunt stelele în cer
Care au ştiut vorbi
Cel mai frumos
Despre duhul clipelor împăcate
Când vei veni noaptea
Vei pleca cu ziua
 
Calea mea va fi a ta
Când sufletul nu mă iartă
Dacă nu ţi-am dat
Cântecul inimii mele
 
Vorbeşte acum
Spune-mi despre poet
Artist, omule
Unde ţi-e mintea
Nu te-a adus oare
Dincolo de sinea ta
Cea mai sigură tăcere din lume
Nu-ţi promite
Linişte
 
Drumurile au plecat în exil
Totul a-nceput să sporească
Cu prietena mea
Poetul şi versul
De câte ori vine vinerea
Mă voi ruga cerului şi Domnului
Pentru noaptea noastră
Următoare
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SFAT
KËSHILLË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Lasă-mă singur
Numai acolo
Unde nu se ia
Lumina
 
Ia
Atunci când
Ai de unde
Să mai iei
 
Când ai să mai iei
 
 
 
 
 
VIAŢA
JETA
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Să calc pe altceva
 
Există ceva mai mare
Decât trupul
Umbra
Numele
Nopţii îi dai jos sprâncenele
Zilei îi deschizi ochii
 
 
 
 
 
DUPĂ VENIRE
PAS ARDHJES
 
 
 
 
 
 
 
 
Omul s-a întors
La cântecele epice
Le ştim destinul
Din inima
Cuvântului
Intrăm împreună
În mahalaua veche
Cu câte un cap
De cuvânt
 
Nostalgie pierdută
De aici încolo
Va fi ziua mea
Fiindcă voi ieşi din cuvânt
 
Paris 2007
 
 
 
 
 
 
DUPĂ CUNOAŞTERE
PAS NJOHJES
 
 
 
 
 
 
 
 
Eu poet
Iar tu frumoasă
Cum de nu ne-a trăznit cuvântul
Timpului prezent
Şi nu te-a durut visul cronicii mele
Sau te-a prins ceasul cel rău
Spune-mi ceva despre focul fără fum
După care
Ne va aştepta cafeaua ta
Şi versul meu tremurător
Ai înţeles
Vom cutreiera lumea de la cap la cap
Împreună facem mai mult
Decât te taie capul
 
Aceasta este un lucru ştiut
 
Paris, 2006
 
 
 
 
PUNCTUL
PIKA
 
 
 
 
 
 
Ce se vede îţi fuge
Din vedere
Se apropie dintr-o parte
Şi se îndepărtează
Din cealaltă parte
 
Străluceşte în mod fosforic
Şi tace
Interiorul şi exteriorul
 
Ea vorbeşte
Dar nu se vede
Şi stă în faţa ochilor
Cuvânt de cuvânt
Şi mintea nu ţi-o lasă
În pace
 
Este ceva
Orice
           
 
Bruxelles, 2006
 
 
PENTRU ZIUA DE LUNI
PËR DITËN E HËNË
 
 
 
 
 
 
Două sunete un punct
Dimineţi timpurii în cameră
Şi
Gândurile care întrec
Întâmplarea
 
Dacă te cheamă acum
Doamna aceea a somnului trezit
Taci dacă poţi
Trei picături de tăcere
În primele ore ale zilei de luni
Şi
Depărtarea ei care nu se întrece
 
Trezindu-se mesajul ei acum
Scris de mâna doamnei cuvânt
Un pas mai aproape
Ar trezi
Somnul fără noi
 
 
 
 
 
ÎN LOC DE CUVÂNT
NË VEND TË FJALËS
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Precum umbră
Trupul tăcerii tale
A venit singur
Ca urmele vântului
Regină a nimănui
Până când câmpiile
Pline de nimic
S-au întâlnit întâmplător
Cu polurile inverse
Până când vom ascunde
În sinea noastră
Ceea ce nu ştiam
Până când umbra
Şi trupul tăcerii tale
Va veni şi va pleca ca un gând
În loc de cuvânt
 
Audergham, 2007
 
 
 
RĂSUNET
USHTIMË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Iei un pic din cerul tău
A rămas pielea neacoperită
Nu cred că le voi vedea
Celelalte poluri
Fără cerul Tău şi al Meu
Odihneşte-te iubito
Sub stelele tale
Tu eşti cerul meu
Pe care din vis îl voi scoate
O să fac cuvântul pasăre
Ciripitul său te va trezi din somn
 
Tirana, 2005
 
 
 
 
 
PUŢINĂ ISTORIE
PAK HISTORI
 
A venit o zi din timp
Când zăpăcit şi fericit
Albul şi negrul
Nimeni nu le-a mai găsit
În sinea noastră
Nici nu vedeam
Nici nu întâlneam
Nici dor nu mai aveam despre ea
Orice lucru ne dădea un pic de frică
Un pic
De curaj
Supărare şi bucurie asemenea
Din toate câte un pic
 
Ce este libertatea
Este optimismul
Care aruncă diavolul dincolo de mare
Ea pluteşte între cer şi pământ
Şi toate lucrurile tale
Doamne! le voi ţine minte
Şi voi uita ce a căzut şi ce s-a dus
Ceea ce n-a mai venit
Ce ne-a rămas spre datorie
 
Peia, 2000
 
 
 
 
PENTRU PAHARUL DORULUI
PËR GOTËN E MERAKUT
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Bea omule
Vinul cel roşu din paharul tău
Roşu ca dorul care te prinde
Lasă loc mândrei tale
Bea şi nu te-mbăta
Goleşte
Şi nu lăsa
Picătura vinului
Să stea vers singuratic
Căci aşa
Neîmbătat
Vei fi omule
 
Paris, 2007
 
 
 
 
 
 
VENIREA NOASTRĂ ÎN PERGAMENT
ARDHJA JONË NË PERGAMENT        
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Visului meu
Şi trezirii tale
Nu li se ştie
Patria
Zgomotului nostru
Nici tăcerii tale
Nu i se crede
 
Ziua mea de mâine
Parcă ar fi poimâinea ta
Mi-e frică de ea
 
 
 
 
 
PROBĂ PENTRU MĂSURAREA CUVÂNTULUI
SPROVË PËR MATJEN E FJALËS
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Undeva între întuneric şi lumină
Pe cineva îl doare cuvântul
În faţa cântecului
Ceea ce strică tot cea ce cuprinde visul
Altundeva
Poetul şi contracuvântul
Nu poate să prezinte dimensiunile
În patru
Şi la izvor se merge încă pe tăcute
Locul cuvântului nespus
Îşi lasă cărarea spre mai departe
Tace şi tace
Nevăzând jocul cu scenariu
 
 
 
 
 
CODEX
KODEKS
 
 
 
Nici luminoasă ca luna
Nici închisă ca cetatea
Spun
A coborât din depărtare
Enigma cea mai fantastică
 
Încă nu şi-a găsit codul
Creşte şi creşte
Şi încărunţeşte
Frumos
În versul meu
Unica variantă fără rival
În iarna cu fire subţiri
Se vorbeşte cu limba anticodului
Ca Anteu
Sau Prometeu
Se visează
Pentru puţină sare de iubire
Care îi lipseşte cuiva
Pentru scrierile de azi
Care au devenit anotimpurile lor
Iarna noastră
Codex nebunatic
 
 
 
 
ÎN CEALALTĂ PARTE
NË ANËN TJETËR
 
 
 
Bucuros te-am aşteptat
Ieri
Nu cumva te voi întâlni
Undeva în cealaltă jumătate
A trezirii din vis
 
La cel de al 27 etaj
Al palatului
Am vrut să trag un pui de somn
Cu tine
 
Tocmai când s-a dus noiembrie
M-am gândit că pe data de douăzeci şi şapte
A putut veni frumoasa lumii
Iar cuvântul cel mai mare
A putut vorbi
Fără să spună nimic
 
O sută şi una de întâmplări
S-au putut întâmpla
Dar iată
Timpul a trecut doar în partea
Cealaltă
 
Prishtina, 2005
 
 
JOC
LOJË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Diseară putem dormi împreună
Când se răcoresc mâinile sub umbra ta
Sunt zile când se grăbesc timpurile
Ca să mă-ntreacă pe mine
Sau să te prindă pe tine
Nu se atinge cerul cu mâna
Fără numele tău nu are sens apusul
Oricât ai dori du-te
Cum se mai duce
Jocul cu efecte galbene
 
 
 
 
 
 
 
SUFLAREA
FRYMA
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Răsfăţat am fost aseară
Te-am visat
Cea mai frumoasă din toate nopţile
Până unde poate călca piciorul omenirii
De câte ori întunericurile porneau spre ginere
Vroiam să fiu
Alba care înveleşte trupul toamnei
Măi frumoasa omenirii
Nu fac nici doi bani
Cuvintele cele mai cuviincioase
Răsfăţate
De ce nu devii mai mare
Decât suflarea
De a răsufla spre cerul meu
 
 
 
 
 
 
PARADOX
PARADOKS
 
 
Oricât vrei
Fugi de iarna mea
Anti-saga
Care nu-mi cunoaşte primăvara
La tine creşte curiozitatea
Aşteptării care sperie noaptea
Somnul a făcut un miracol
Am visat
Dormirea ta cu mine
 
Liber
Să spunem că s-a dus
Coşmarul
Când fuge vara cu cea mai mică
Grijă
 
Apă
Luat-ai apa setei mele
Timpurile au coborât azi pe pământ
Cum se pune nu se mai aşteaptă
Surprinzător
Au plecat cu ochii mei împrumutaţi
 
 
 
 
 
 
ÎNCREDEREA
BESIMI
 
 
 
Mă trimitea dincolo de puterile
Mele
Răbdarea la vârful care atinge soarele
Îmi ţinea
Suflarea
Ce calmează mireasma dimineţii
Ce să-i facem tăcerii
Să nu o aşteptăm
Să nu vină pe urma noastră
.........................................
Iată
Pun punct cuvântului
Şi aştept
Nu ştiu când voi avea timp
 
În acel templu pun două pietre
Împreunate
Una pentru mine
Alta pentru ea
Şi aştept continuarea
Jocului
Ce creşte
Împreună cu încrederea
 
Auderghem, 2007
 
 
A DOUA
E DYTA
 
 
 
A vindecat rănile cuvântului
Spre a vindeca umbra trupului său
Liricii i s-au albit oasele
În timp ce aştepta ritualul amurgului
 
Tată
Când eram copil
M-ai învăţat numele unei flori
Care când creşte
Înfloreşte ca fata când se roagă pentru iubire
 
În aşteptarea
Rugăminţii sterpe
Am pus punct
Şi am trecut în cealaltă parte
 
Uşor ochii şi părul
S-au vărsat peste trup
Şi vise
Devenind zeităţile luminii
 
Noapte mai nebună
Nici nu au mai văzut
Visele poetului
 
 
 
A TREIA
E TRETA
 
 
 
 
 
 
Nu mă însingura noapte
Nu sunt fără vise
Când se prăbuşeşte
Întunericul trezirii din vis
În gândul meu
 
Căciulă gândirii
Scutură umbra
Nu te-ai clătinat
Nici nu m-ai lăsat
În afară de căciula
Este răsuflarea care nu suflă
Şi mă bat vijeliile
De noapte numai depărtările
Fug
 
Cafeaua mea nebăută
Paharul secat de rachiu
Poate nu mă veţi îmbăta
 
 
 
 
 
DRAMĂ
DRAMË
 
 
Primul act
 
Fiindcă
Ieri ţi s-a părut foarte mult
Cum de nu te-ai gândit
Pe unde trece frontiera
Între supărare
Şi bucurie
 
Pe unde s-o tăiem
Mai pe scurtătură
Acestui drum
Încotro şi cum
 
 
Cel de-al doilea act
 
Fiindcă
Mâine vom fi prea puţin
Ieşi la izvorul setei
Aşteaptă
Toate venirile timpurii
 
Cea care nu va veni
De loc
Este a mea
 
 
Cel de-al treilea act
 
Şi
Azi nu e nimeni la orar
Cumpără biletul pentru drumul cel lung
 
În orice staţie
A scrierii
Vei găsi câte o virgulă
Pentru tine
Câte un semn de-ntrebare pentru mine
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
IARNA DESPRINDERII MARE
DIMRI I SHKËPUTJES SË MADHE
                       
 Ibrahim Rugovei
 
Nu te-am văzut
Niciodată
Piatră tăcută de aur
Du-te dincolo de sinele tău
În cealaltă parte
Nu ai mai găsit oare altă zi
La Dealul Martirilor
Îndelung
Te vei odihni
Visează
Şi rogu-te pentru Dardania
Ta
 
Iarna singurătăţii ţi-a căzut
Sub sprâncene
Totul a venit cu lacrima
Anotimp mare
Ziua desprinderii
Ianuarie, ianuarie al doliului
Tăcera celui ce nu spune
Colos al cuvântului şi trezirii din vis
Cum de le-ai adunat duhurile
Ziua
Care trece peste hotare
Muntean
Ce povară avea cuvântul
 
OARE
VALLË
 
 
 
 
 
 
 
Ne-am întins
Pe câmpia unui cuvânt
Eu şi ochii culoare
De cer
Care îmi stau mereu
În faţă
 
De mult am pornit
Prin ploaie
Şi soare
 
Voi avea oare timp
Pentru sinele meu
Fiica şi versul
Oare când va veni vremea
Să mă-nchin
Pentru minunăţia ta
 
 
 
 
 
 
PRIMA 
E PARA
 
Şi regina tuturor întâmplărilor
Se miră cât vor mai sta
Visurile albe dincolo de ape
 
Puterea intuiţiei l-a obosit
În zadar
Nu se mai duce
Fără motiv
Şi un fir de bucurie
 
Van Gogh în lanul de floarea soarelui
Se mai descurca
Cumva
 
Am auzit spunând
Fereşte-te de mine
Ca să îi fereşti pe alţii
Iubirii nu i se ştie miezul nopţii
Mereu misterioasă
Ce aduce pentru cină
O prinde întunericul
 
Mintea mi s-a dus departe
Şi dincolo de somn
Încă nu se ştie ce se ascunde
Dincolo de umanitate
Şi de tăcere
 
 
CODUL MEU PENTRU MÂINE
KODI IM PËR NESËR
 
 
 
 
 
 
 
 
Pe unde îmi va porni
Ziua mea de mâine
Unde umbra mea de ieri
La piatra invizibilă
Se văd visele şi trezirile din vis
Apă pâine şi antiomul
 
S-au obosit ploile, zăpada,
Izvoarele au obosit
Nu vor să curgă mai mult pentru noi
Toamnei i-au luat cerul
Nu mi-au lăsat nici un pic de iarnă
 
Ziua de azi a mea nu a mai rămas
N-a mai rămas nimic pentru mâine
Cine îmi va găsi oare codul meu
Pentru mâine
 
 
 
 
 
CUTREMUR
PURTEKJE
 
Dacă nu ai
Timp
Mai mult
Dăruieşte-mi cinci minute
De prietenie cu tine
Şi fă ce vrei
După aceea
Dacă vrei du-te dincolo
De posibil
Sau dansează
Pentru singurătatea coşmarului meu
 
Eu
Cu cele cinci minute ale tale
Sar peste anotimpuri şi ani
Un pic
Înainte de a trece graniţele
Mele
Se vor odihni
Lumina şi întunericul
Pe buză
Se întind îndelung
 
Diseară prejudiciez
Ceea ce trebuie spus
Că trebuie făcu
 
 
 
PENTRU FATA
PËR VAJZËN
 
 
 
 
 
 
Când voi însingura
Cuvântul
Iei puţin timp
Din timpul meu
Noapte şi zi foşnesc
Pentru tine
 
Cântecele mele
Pentru frunze
Ţi le dăruiesc
Diseară
Cu priviri calme
 
Luna mea pentru tine
 
Pentru cheful tău
Mă voi obişnui
Să cânt la chitară
Dacă iarbă nu răsare pentru tine
Voi intra în primăvară
 
 
 
 
VISUL EI
ËNDRRA E SAJ
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
A venit şi a adunat toate privirile
Domnişoară
Mi-ai lăsat o dilemă
Versul meu ca pâinea
Este însuşi poezia
Sau cuvântul este domnişoară
Regină care schimbă sensul
Ştie şi piatra
În timp ce-şi albeşte faţa
Soarele meu
Îmi cere glasul inimii
Timpul mi-a luat anotimpurile
Şi ca atare mă vor oricum
Versul are frisoane
 
 
 
 
LA TIRANA
NË TIRANË
 
Diseara se poate săruta
Toamna cu noaptea
Pe ferestre a căzut luna
Cu cele mai bune
Versuri
Voi scrie pentru tine
Diseară
Prietena mea brunetă
 
Poete te-a prins somnul
Înainte de a deveni ora
Zece şi zece
Eu mă-nchin
În faţa versului meu
Cuvântul e plin de noapte
Şi linişte
 
Trecu ora unsprezece
Cerul a căzut în versuri
Şi stelele rare
 
Mi se arată faţa ta
Ochi de aur
În timpurile vechi
“Dintr-un deal te-am privit”
 
 
 
 
NEGRESEI
ZESHKANES
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Negresa este
Întâia călătorie
Doar din umbra ei
Începe să răsară iarbă
Cuvintele cu negresa sunt imn
Cântat pe drumurile pentru iubire
Lângă privire ochii ei albaştri
Îi pun pe margine de gând şi mă odihnesc
A doua zi, ei
Doar eu îi lipsesc
 
 
 
 
 
 
 
UN PIC MAI TÂRZIU
PAK ME VONË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Un pic mai târziu
Va ieşi
La piatra cuvântului
Pentru tine voi ieşi şi eu
Te voi aştepta îndelung
Cu toate plecările
Cu toate venirile
 
 
 
 
 
 
 
 
FRUMUSEŢEA FRUMUSEŢILOR
BUKURIA E BUKURIVE
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cui altcuiva ca fetei
Îi stă bine frumuseţea
 
În ochii ei izvorăşte
Numai iubire de libertate
 
Ce frumuseţe a versului
Ce frumuseţe a versului
 
Vai de frumuseţea lor
 
 
 
 
 
 
 
INSINUARE
INSINUATË
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Daca aş îmbătrâni
Fără a scrie încă câteva versuri de iubire
Bătrân de piatră să mă numiţi
Tărie de piatră avea vor spune
 
Dacă aş îmbătrâni
Fără a cânta cântece de iubire
În focul tăcerii
Ard
 
Iubire
Frumuseţea şi versurile împreună curg
Pentru tine şi patrie
 
 
 
 
 
NUD
NUDO
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cu nimeni nu aş schimba
Limba
Diseară cu tine
O oră
Două
Trei
Cât să ating fundul cuvântului
Toate le-aş spune
Nud
Precum primul salut
 
Îmi eşti îngheţată în ochi
Foc în interior
Cu nimeni
Nu te-aş schimba
 
 
 
 
 
 
SCRISORILE
LETRAT
 
 
 
 
 
 
De unde a pornit duhul scrisorilor
Mâine pe cine să chemăm
Pe unde a dus vântul scrisorile
Nu s-a găsit una mai scrisa
Decât celelalte
 
Ce mult s-au rărit
Sunt zile
Când aştepţi să vină
O pasăre neagră
Cu o aripă îţi cuprinde
Jumătatea cerului
 
Cui îi cade cealaltă parte
Pe palmă
Întreabă eul meu
Oare
Pe cine să mai chemăm mâine
 
 
 
 
 
 
BIOBIBLIOGRAFIE
 
 
 
Jeton Kelmendi, poet şi publicist, s-a născut în 1978, la Peia (Kosova). Şcoala primară şi liceul le-a absolvit în localitatea natală, iar studiile superioare la Prishtina. Lucrează în mass-media cu precădere ziaristică, atât în Kosova cât şi străinătate. Kelmendi este cunoscut prin şase cărţi de poezie publicate şi scrieri publicistice referitoare la probleme de cultură. Poemele sale sunt traduse în câteva limbi, fiind cuprinse în câteva antologii. Critica le-a caracterizat ca poezii ale mesajelor clare şi moderne în conceptul de idei. Esenţa gândirii poetice a lui Kelmendi este etica exprimării. Motive dominante în creaţia sa sunt lirica de dragoste şi realitatea timpului. Volumul de faţă este cea de a şaptea carte a domniei sale, volum antologic care vede lumina tiparului în limba română, la Bucureşti. Biobliografie lirică: Shekulli i premtimeve (Secolul Promisiunilor), Editura Rilindja, Prishtina, 1999, Përtej Heshtjes (Dincolo de Tăcere)Ce mult s-au rărit scrisorile / Sa fort janë rralluar letrat, Uniunea Culturală a Albanezilor din România, Bucureşti, 2007 etc., Edit. Faik Konica, Prishtina, 2002, Në qoftë mesditë (Daca ar fi miazăzi), Edit. Faik Konica, Prishtina, 2004, Më fal pak Atdhe (Dăruieşte-mi un pic de Patrie), 2005, Ku shkojnë ardhjet (Unde se duc venirile), Edit. Ombra GVG, Tirana, 2007,
 
 
 
 
       BIOBIBLIOGRAFI
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Jeton Kelmendi, poet dhe publicist, u lind më 1978, në Pejë. Shkollën fillore dhe të mesme i kreu në vendlindje, ndërsa studimet në Prishtinë. Punon për shumë media në Kosovë dhe bashkëpunon me të tjera edhe jashtë vendit. Kelmendi është i njohur, pos si poet me gjashtë libra të botuar, edhe për shkrimet e tij publicistike, sidomos rreth çështjeve kulturore. Poezitë e tij janë përkthyer në disa gjuhë dhe janë pjesë e disa antologjive. Kritika i ka cilësuar si poezi të mesazheve të qarta dhe moderne në konceptimin e ideve. Esenca e mendimit poetik të Kelmendit është etika e të shprehurit. Motive dominuese në krijimtarinë e tij janë lirika e dashurisë dhe realiteti i kohës. Ky është libri i shtatë i tij, një vëllim antologjik që e pa dritën e botimit në Bukuresht. Bibliografi lirike: Shekulli i PremtimeveCe mult s-au rărit scrisorile/ Sa fort janë rralluar letrat, 2007, etj., 1999, Përtej Heshtjes, 2002, Në qoftë mesditë, 2004, Më fal pak Atdhe, 2005, Ku shkojnë ardhjet, 2007, Zonja Fjalë, 2007,
 
 
Frumuseţea versului
 
A trecut un timp decând a apărut în faţa cititorilor o voce frumoasă a poeziei. A fost citit şi admirat. Prima operă nu era ceva ocazional, o revărsare de sentimente a unui tânăr care spune ce are şi ce simte. Următoarele opere ne au convins că scrie cu mână sigură un poet care iubeşte poezia, o cunoaşte şi ştie s-o scrie. Scrie puţin mai diferit decât tinerii săi confraţi, şi foarte diferit de vârstnici. Natura i-a dăruit talentul iar anturajul nspiraţia poetică. Modelul lui preţuit era marele Azem Shkreli, poetul poeziei intelectuale şi foarte sensibile, care independent de modelele literare pe care le a citit, îşi va săvărşi calea sa patetică cu teme şi forme şi stil aparte. Aastfel a procedat şi Jeton Kelmendi.
Când am obţinut această culegere de poeme din Bruxelles, m-am gândit îndelung pentru un titlu frumos ale acestui articol, când, în miezul operei, în inima versurilor, un frumos şi plăcut stih îmi şoptea titlul "Bukuri e vargut": Ce frumueseţe a fetei/ Ce frumuseţe a versului/ Fericire pentru frumuseţea lor (Frumuseţea frumuseţilor). Dar unde există imn mai frumos despre poezie decât în aceste versuri? Frumuseţe mare. În inima poeziei stă ascuns frumosul ca o categorie estetică şi în aceeaşi măsură stau iubirea şi poezia, în piedestalul spiritual al poetului.
Citind poemele lui Jeton Kelmendi ni se pare că ne confruntăm cu teme şi motive scrise despre trecutul istoric, cotidian, viaţa intimă, motive de dragoste unde se inspiră şi alţi poeţi, dar modul cum poetizează, cum articulează această, este cu totul personal. Eu astfel înţeleg poezia sa, care este una din formele posibile ale citirii şi interpretării.
Prima preocupare este trecutul îndepărtat care apare ca un timp de necuprins: O sută de ani o mie de ani, gând luminat eşti, şi niciodată, nimeni nu te a putut măsura. Aceste versuri parcă înlocuiesc sute de pagini de istorie din trecutul antic şi actualitatea albaneză.
Poetul Jeton Kelmendi împleteşte într-una dortinţele sale cu cele ale patriei, aşteptările lungi cu speranţe nestinse pentru o zi. Şi versul va veni ziua este o metaforă frumoasă şi nimerită. Dar văzănd ce se mai întâmplă, că nu suntem mereu cei ce trebuie să fim, sufletul poetului se supără şi cu o expresie ironică spune: În accesul crizei acelei zile.
În unele poeme îmi aduce aminte de Azem Shkreli, îndeosebi când vine vorbă despre atenţia, respectul şi maturitatea cuvântului scris. Şi această caută pedanteria cuvântului şi a gândirii, cu o atitudine de poet şi intelectual, fiindcă cuvântul frumos şi gândirea nimerită crează artă, poezie, frumos estetic: De acea/ Doamna cuvânt eşti frumoasă/ Când domnul gând/ Îţi dă frumnuseţe. Şi într-un moment nu are ce să spună şi preferă tăcerea, etică de aur a înţelepţilor, deşi din când în când cuvântul întrece tăcerea!
Însoţind destinul său cu cel al patriei, uneori îi apare sentimentul nesiguranţei pentru viitor: Visul meu şi trezirea ta/ Patria nu le ştie. Astfel versurile crează durere personală, situaţii sensibile şi retrăite, iar prin ele se aduc mesaje de atenţie şi măturitate pentru viitor. De aceea ne confruntăm cu concordante semne autobiografice cu cele ale biografiei patriei. În finele acestei scrieri scurte putem spune că versurile frumoase îi împlinesc un gol din viaţă. Cu ele acoperă dragostea faţă de patrie, faţă de fată şi faţă de viaţa. Aici se află frumuseţea întregii poezii. Frumoasa frumoaselor.
                          
                             Dr. Xhavit Aliçkaj
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Bukuria e vargut 
 
 
Ka do kohë që në poezinë shqipe doli para lexuesve një zë i bukur i poezisë. Dhe u lexua e u pëlqye. Vepra e parë nuk ishte e rastit, një zbrazje ndjenjash e një të riu që do të thotë krejt çka ka e çka  ndien. Veprat e tjera na bindën se po shkruan një dorë e sigurt e poetit që poezinë e do, e njeh dhe di ta shkruajë.
Shkruante pak më ndryshe se bashkëkohësit, e gjithsesi ndryshe nga moshatarët. Natyra i ka dhuruar talentin e rrethi poetik frymëzimin. Dhe kishte kë ta marrë model të çmuar prej poeti, të madhin Azem Shkreli. E ky është poeti i poezisë intelektuale dhe shumë domethënëse, që , pavarësisht nga modelet letrare që kishte lexuar, do ta gjejë rrugën e vet poetike me tema e forma dhe me shprehje e stil të veçantë. Ky është Jeton Kelmendi.
Kur e mora këtë përmbledhje poezish nga Bruxeli i largët mendova pak më gjatë për një titull të bukur të këtij shkrimi të rastit, kur në mesin e veprës, në zemër të vargjeve, një varg i bukur e i pëlqyer sikur më thotë vënia titullin "Bukuri e vargut". Ç'bukuri e vashës/ Ç'bukuri e vargut/ Lumë bukuria për to. (Bukuria e bukurive). E ku ka himn më të bukur për poezinë se këto vargje? Vërtet bukur. Në zemër të poezisë qëndron e bukura artistike si kategori estetike. Në të njëjtën paralele qëndrojnë dashuria e poezia. Në piedestalin shpirtëror të poetit.
Duke i lexuar poezitë e Jeton Kelmendit na duket se ndeshim tema e motive të shkruara edhe më parë, si ato nga e kaluara historike, nga përditshmëria, nga jeta intime, motive dashurie, ku frymëzohen edhe poetë të tjerë, por mënyra se si poetizon, se si i artikulon ky, është krejt personale. Unë kështu e kuptoj poezinë e tij, që është një prej formave të mundshme të leximit e të interpretimit.
Preokupimi i parë është atdheu (Ilirishte), dhe e kaluara e largët që gati kohësisht duket e pamatur: Njëqind e një mijë vjet/ Mendim i ndritur/ Je/ Dhe kurrë/ Kush me t'matë s'ka mundur. Këto vargje komunikojnë me të kaluarën e lashtë dhe me mendësinë shqiptare, që si të tilla i zëvendësojnë qindra faqe historie.Poeti Jeton Kelmendi mpleks në një dëshirat e veta me të atdheut, pritjet e gjata dhe shpresat e pashuara për një ditë. Dhe vargu "do të vijë dita ime" është një metaforë e bukur dhe e qëlluar. Por duke parë se ç'po ndodh, se nuk jemi përherë ata që duhet të jemi, shpirti i poetit shqetësohet dhe me një shprehje ironike zbrazet duke thenë "Në pikë të hallit ajo ditë".
Në ndonjë poezi ma përkujton poetin Azem Shkreli, sidomos kur është fjala për kujdesin, respektin e maturinë e fjalës së shkruar: Edhe ky kërkon pedantërinë e fjalës e të mendimit, me një qëndrim prej poeti e intelektuali, se fjala e bukur dhe mendimi i qëlluar krijojnë art, krijojnë poezi, krijojnë të bukurën estetike:  Prandaj/ Zonja fjalë je e bukur/ Kur zotëri mendimi/ Ta japë bukurinë. E në momente kur nuk ka çka thotë e preferon heshtjen si veçori etike të të urtëve, ndonëse herë-herë fjala ia kapërcen heshtjen!
Duke e shoqëruar fatin e vet me të atdheut, ndonjëherë i shfaqet ndjenja e pasigurisë për të ardhmen: Ëndrrës sime/ Dhe zhgjëndrrës tënde  (sate – Xh.A.)/ Atdhe/ Nuk i dihet. Kështu vargjet krijojnë dhembje personale, situate të ndjeshme  e të përjetuara, nëpër to sillen mesazhe kujdesi e maturie për të ardhmen. Prandaj hasim përafrime në shenja autobiografike me ato biografike të atdheut. Për fund të këtij shkrimi të shkurtër mund të themi se vargjet e bukura ia plotësojnë një zbraztësi  të jetës. Me to e mbulon dashurinë ndaj atdheut, ndaj vashës dhe ndaj jetës. Këtu e ka burimin e tërë bukuria e poezisë.  Bukuria e bukurive.
                
                  Dr. Xhavit Aliçkaj
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Poezia lui Jeton Kelmendi este o explozie autohtonă a sufletului albanez
 
 
 
 
 
 
 
În ea se disting trei modalităţi în care se reflectă esenţa acestor poeme: 1. universalitatea, nu doar, sau mai puţin a temei, a gândirii şi ideilor, fie ele teme sociale, ale iubirii, ale intimităţii reflexive; 2. umplerea golului spiritual cu motive ale anturajului şi observaţiilor existenţiale; 3. atitudinea împletită cu sufletul naţiunii sale, chiar şi când se află departe de ţară, neatârnând nicidecum de nuanţele folclorice, dar preocupăndu-se de sinea sa în frământarea celui ce este mai bun şi mai veşnic. Dacă a ştiut să alcătuiască un astfel de conţinut, Kelmendi nu a lăsat doar cuvinte secate sau cu figuri care ar putea stă ca exprimare în sine. El îi dă poeziei sale artă şi suflet, deci, o sensibilitate frumoasă. (Agim Gjakova)
 
 
 
 
 
 
Poezia e Jeton Kelmendit është një shpërthim autokton i shpirtit shqiptar
 
 
Në të dallohen tri veçori që prekin ashtin e kësaj poezie: 1. universaliteti, jo vetëm, ose më pak i temës, por i mendimit dhe ideve, qofshin këto tema të dashurisë, të shoqërisë, të intimitetit persiatës; 2. mbushja e zbraztisë shpirtërore me motive të rrethanës dhe vëzhgimeve jetësore; 3. qëndrimi ngjit me shpirtin frymues të kombit të tij edhe kur ndodhet jashtë vendit, duke mos anuar kurrsesi nga nuncat folklorike, por duke marrë me vete në mbrujtjen e saj atë çka është më e mira dhe amshuese.
Nëse ka ditur të hartojë një prëmbajtje të tillë, Kelmendi nuk e ka lënë vetëm më fjalë të thata apo me figura, të cilat mund të kishin qëndruar si shprehje në vete. Ai i jep poezisë së tij art dhe shpirt, pra NDJENJË TË BUKUR. Ndjenja e tij poetike prëçohet tek lexuesi, nuk mbetet tek autori. Ajo godet mprehtë, gjallnisht dhe hijshëm. Madje hijshëm edhe kur nëpër midis vargjeve ka heshtje.
"Figuirshmëria" e parë që ngërthehet në vëllim është dashuria, jo thjeshtë si motiv, si janë të njohura analizat kritike për poezinë, ku e veçojnë thjeshtë si "motivi i dashurisë". Kjo merr përmasat e një persiatjeje për botën, duke përshkuar nëpër ndjenjën që njeriu e ka shekullisht në vete. Se edhe kur nuk e sendërton këtë dashuri, ai është përsëri qytetar i botës, ai është i gjallë, persiatës, dashurures dhe aq më tepër i formuar në mendësinë e njeriut që ka ndjenjat, por që ka edhe durimin, edhe arsyen: " Njëqindenjë vaki / Kanë mundur të ndodhin / Por ja /Moti ka kaluar vetëm në anën / Tjetër" ("Në anën tjetër"). Por kjo ndjenjë e fuqishme ka mundur të bëjë çerdhe edhe tek motivi i dashurisë për vendin, atdheun. Duke ia cytur, si në dashuri, kahen e frikës dhe të mosbesimit për ecjen pozitive , poeti ngashnjen vetveten me ëndrrën për të mirën e pritshme: "Paska çelur mëngjesi / I marsit / Netëve tona të largëta / Takohemi diku përtej kohëve" ("Sfond")
"Figurshmëria" e dytë është nocioni i mnendimit të shprehur nëpërmjet fjalës, si kategori filozofike, por në rastin konkret i ngjeshur në ndjenjën poetike. Fjala është gjithçka që bart kahen e mendimit, veprimit, ecjes përpara, zhgënjimit e deri tek realizimi i ëndrrës dhe konkretes. Madje edhe kur ka heshtje, ka fjalë, fjalë që thuhen nëpërmjet të konkretësisë materiale: "Ajo është gjallë  heshtë / Hijeshim / Me shpirtin e qetë  / Ruan një ofshamë jetike / Për të mistershmen / Rrinë përmotshëm bri / Murit e i shikon njerëzit / Në fytyrë / Pa u folur / E se len as pa u folë" (Monaliza).
Kelmendi e quan veten të pjekur dhe i tillë është edhe në poezi "poet i vjeshtës", d.m.th., poet i pjekurisë. Ai ka një motiv përmbyllës (jo në fund të vëllimit) që pikërisht për këtë arsyetim tërheq mendimin dhe njenjën e lexuesit: "Se jam poeti i vjeshtës / As se t'kam dremitur në vargje / Desha të të mas me Hënën / Ani mike / Kur të kthehem të kufiri i ajrit / Do të ftojë për një rrugëtim / Bashkë  / T'i kapërcejmë vijat Egnatia / Së nesërmes ia kemi përmasat / Një plus një. (Nisa). (Agim Gjakova)
 
Fluturimi i fjalëve
 
Po qe se te vjen fymezimi dhe s'e mpleks ne varg, fjalet i merr era. Jetoni jeton ne shtjellen e fjaleve qe flatrojne nga fjala ne fjale. Fjala e tij eshte ilac qe te sheron, Edhepse relativisht i ri, sipas poeteshes Miradije Ramiqi, autori ka deshmuar nje pjekuri brilante me paraqitjen e tij ne fushen e poezise. Lirika e tij eshte nje gershetim sentimentesh qe bejne fjale per fjalen e heshtjen, per lulen e gurin, per hijen e driten, per bukurine dhe dashurine, per shiun dhe historine.
            Rruga e fjaleve te tij eshte nje drite magjike qe te shpie ne tempullin e lirise dhe dashurise. Poeti, sipas Dijes, din te korespondoje lirshem me fuqine e fjales dhe peshen e saj autoktone. Ai eshte ai qe, po qe nevoja din te tejkaloje pertej vetvetes, duke e kapercyer hijen e nates, duke u perballur me te gjitha sfidat e jetes, per te dale nga terri ne drite. Dhe vazhdon te krijoje poeti pandalshem, neper prekshmerine dhe paprekshmerine e shpirtit dhe mendjes. Poezia e Jetonit eshte nje pikture e gjalle qe hesht si nje hijeshi me shpirtin e qete duke ruajtur nje ofshame jetike per te mistershmen.
Fjalet i shkepusim nga Monaliza e tij qe i shikon njerezit ne fytyre pa u folur. Ne vargjet e tij ndjehen ritmet e zemres qe trokasin ne zemrat e atyre qe shikojne, lexojne e ndjejne. Monaliza e tij eshte femra qe i perjetoi te gjitha kenaqesite qe te joshin e bejne per vete. Poeti ka zgjedhur per njesi matese peshen e trupit, shpirtin e fjales, forcen e ajrit, ngadalesimin e shpejtesise, kujtesen dhe harresen. Mendimi i tij eshte i ndritur, Njëqind e një mijë vjet/ Mendim i ndritur/ Je/ Dhe kurr/ Kush me t‘mat s‘ka mundur/ Atdheu im i Zotit/ Qe ma dha emrin Shqiptar  (Ilirishte).
            Harresen e kaplon pleqeria nen hijen e kujtimit. Poeti e konsideron fjalen si nje zonje qe din ti zhveshe mendimet e veshura duke i veshur me kostumet e qejfit te tij. Ai flet pak me ndryshe se te tjeret. Mendimi i tij ka vlere vetem atehere kur fjala e sheron shpirtin e njeriut pa e lodhur mendjen. Po! Poeti ka te drejte kur shton se fjala eshte zonje dhe mendimi zoteri. Fjala eshte nje zonje e bukur qe ta fal puthjen e pare. Fjalet e bukura jane si mjalti: te embla per shpirt dhe te shendetshme per eshtra. Fjala e poetit kapercen heshtjen. Ajo eshte nje pike qe rrjedh ngadale. Poeti eshte nje mahnitje qe flet pak e per merak: Dje jam hamendun/ Me t’thanë/ Se je/ Buka e vargjeve /Uji i fjalës/ Unë për ty/ Kanga më e këndueme/ Prej moti (Fjala kaperceu heshtjen).
Poezia e Jeton Kelmendit sipas Agim Gjakovës është një shpërthim autokton i shpirtit shqiptar. Ai i jep poezisë së tij art dhe shpirt, pra, një ndjenjë të bukur.  Lasgushi shkruante per yllin e zemres dhe gjumin e shpirtit, Jetoni shkruan per hijen e kujtimit she shpirtin e fjales. Mbi shtratin e fjaleve te tij shtrihet vjeshta dhe bie drita. Aty pritet vetem e dashura, dhe ulet poeti prane saj te pushoje. Ja pra se si flatron fjala nga fjala ne fjale! Misioni i saj eshte fisnik, artistik, etik, patriotik dhe erotik. Kadriu shpreh keardhje se s’na mbetet kohe per kremte. Kelmendit i vjen keq pse jane rralluar letrat. Neve s’na vjen keq pse fjalet e poetit te vepres ne fjale, te ftojne tu besh balle betejave te jetes per te mbajtur lart flamurin e atdhetarizmit dhe qyteterimit shqiptar. Poeti e perjeton jeten ne Kosove, France, Belgjike e gjetiu. Ai eshte nje shpirt i brishte qe din ti mesoje fjalet te te dashurojne. Fjalet e tij jane fluturime lirike qe te japin drite per imagjinate, aftesi, pergjegjesi dhe ekuiliber.
              
                      Baki Ymeri
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
CUPRINS – PERMBAJTJA
 
Biobibliografie / 5
Biobibliografi / 6
Cuvântul răsărit din pământul limbii / 7
Fjala qe mugullon nga dheu i gjuhes / 12
 
Monalisa – Monaliza
 
MONALISA / 18
Monaliza
ILIRIŞTE / 19
Ilirishte
PENTRU CURAJ / 20
Për kurajo
DOAMNA CUVÂNT ŞI DOMNUL GÂND / 21
Zonja fjalë e zotëriu mendim
SUB UMBRA AMINTIRII / 24
Nën hijen e kujtimit  
CUVÂNTUL A SĂRIT TĂCEREA / 25
Fjala kapërceu heshtjen
CLIPĂ / 27
Çast
CADENŢĂ /28
Kadencë
RITURILE SALE / 29
Ritet e saj
CONVORBIRE / 30
Bisedë
VENIREA / 31
Ardhja            
PLECAREA / 32
Shkuarja
SFOND / 33
Sfond
AMORFĂ / 34
Amorfe
 
Clipa pentru admiraţie - Çast për admirim
 
CLIPĂ PENTRU ADMIRAŢIE / 35
Çast për admirimn
 MADRIGAL / 36
Madrigal
 SFAT / 38
Këshillë
VIAŢA / 39
Jeta
DUPĂ VENIRE / 40
Pas ardhjes
DUPĂ CUNOAŞTERE / 41
Pas njohjes
PUNCTUL / 42
Pika
PENTRU ZIUA DE LUNI / 43
Për ditën e hënë
ÎN LOC DE CUVÂNT / 44
Në vend të fjalës
RĂSUNET / 45
Ushtimë
PUŢIN ISTORIE / 46
Pak histori
PENTRU PAHARUL DORULUI / 47
Për gotën e merakut
VENIREA NOASTRĂ ÎN PERGAMENT / 48
Ardhja jonë në pergament     
PROBĂ PENTRU MĂSURAREA CUVÂNTULUI / 49
Sprovë për matjen e fjalës
CODEX / 50
Kodeks
ÎN CEALALTĂ PARTE / 51
Në anën tjetër
JOC / 52
Lojë
 
Frumuseţea frumuseţilor - Bukuria e bukurive
 
SUFLAREA / 54
Fryma
PARADOX / 55
Paradoks
ÎNCREDEREA / 56
Besimi
A DOUĂ / 57
E dyta
A TREIA 58
E treta
DRAMĂ / 59
Dramë
IARNA DESPRINDERII MARE / 61
Dimri i shkëputjes së madhe
OARE / 62
Vallë
PRIMA / 63 / 66
E para
CODUL MEU PENTRU MÂINE / 64
Kodi im për nesër
CUTREMUR / 65
Purtekje
PENTRU FATA / 66
Për vajzën
VISUL EI / 67
Ëndrra e saj
LA TIRANA / 68
Në Tiranë
NEGRESEI / 69
Zeshkanes
UN PIC MAI TÂRZIU / 70
Pak më vonë
FRUMUSEŢEA FRUMUSEŢILOR / 71
Bukuria e bukurive
INSINUARE / 72
Insinuatë
NUD / 73
Nudo
SCRISORILE / 74
Letrat
Frumuseţea versului / 76
Bukuria e vargut / 78
Poezia lui Jeton Kelmendi este o explozie  
autohtonă a sufletului albanez /
Poezia e Jeton Kelmendit është një shpërthim
autokton i shpirtit shqiptar / 82
Zborul cuvintelor / 84
Fluturimi i fjaleve / 84
 
Jeton Kelmendi
 
Advertisement
 
Poésie biographie Jeton Kelmendi
 
Note biographique:
Le poète Jeton KELMENDI est né à Pejë (Kosovo) en 1978.
Il a fait ses études primaires et secondaires dans sa ville natale. Il est licencié de journalisme de l’Université de Prishtina. Actuellement, Kelmendi poursuit ses études supérieures à l’Université Libre de Bruxelles (Politique internationale et Problèmes de sécurité). Parallèlement à ses travaux universitaires, il écrit et publie plusieurs recueils de poésies. Jeton Kelmendi est collaborateur de bon nombre de médias, albanais et étrangeres, traitant essentiellement d’affaires culturelles et politiques.
Kelmendi s’est fait connaître par le large public grâce à son premier ouvrage poétique “Le siècle des promesses”, publié en 1999 et qui a connu un immense succès. Ses poésies sont traduites en 22 langues et publiées dans beaucoup d’anthologies.
Il est membre de nombreux clubs internationaux de poètes.
Il est vétéran de la guerre que l’UCK a mené pour l’indépendance de Kossovo (1998-1999)
A présent Kelmendi vit et travaille à Bruxelles.
Ouvrages de l’auteur :
Poésie :
Le siècle des promesses, Rilidja, Prisjhtinë,1999
Par-delà le silence, Faik Konica, Prishtinë, 2002
Peut-être à la mi-journée, Faik Konica, Prishtinë, 2004
Donne-moi un peu de pays, Faik Konica, Prishtinë, 2005
Où nous mènent les événements, Ombra GVG,Tiranë, 2007
Tu viens pour le bruit du vent, Globus R., Tiranë 2008
Le temps lorsqu’il aura du temps, Ideart, Tiranë, 2009
Drame :
Dame parole, 2007
Publications en langues étrangères :
Ce mult s-au rãrit scrisorile / Les lettres sont devenues fort rares (choix de poèmes traduits et publiés en roumain)

A Breath / La respiration (choix de poèmes traduits et publiés en Inde)
Reconnaissance internationale :
Membre de l’Association des journalistes professionnels d’Europe, Bruxelles.
Membre de l’Académie européenne des Sciences, des Arts et des Lettres, Paris.
Grand Prix Internationa Solenzara de Poésie, France.
Biography of Jeton Kelmendi
 
Biography of Jeton Kelmendi
Jeton Kelmendi was born in 1978 in the City of Peja, Kosova. He completed elementary school in his birth place. Later he continued his studies at the University of Prishtina and received the degree of Bachelor of Arts in Mass communication. Currently he is completing his graduate studies at the Free University of Brussels, Belgium, specialising in International and Security Studies. For many years he has written poetry, prose, essays and short stories. He is a regular contributor to many newspapers, in Albania and abroad, writing on many cultural and political topics, especially tconcerning international affairs. Jeton Kelmendi became well known in Kosova, after the publication of his first book entitled: “The Century of Promises” ( “Shekulli i premtimeve”), published in 1999. Later he published a number of other books. His poems are translated in more that twenty-two languages and published in a few international Literature Anthologies. He is one of the most translated Albanian Poets. According to a number of literary critics, Kelmendi is the genuine representative of modern Albanian poetry. He is a member of many international poetry clubs and is a contributor to many literary and cultural magazines, especially in English, French and Romanian Languages. The wisdom of his work in the field of Literature is based in the attention that he pays to the poetic expression, modern exploration of the text and the depth of the message. His Genre is focused more on love lyrics and elliptical verse intertwined with metaphors and artistic symbolism. Kelmendi is a veteran of the War of Liberation in Kosovo led by the Kosovo Liberation Army, 1998 -1999. he currently resides and works in Brussels, Belgium.

Published works:
“The Century Promises” ( title of the original: “Shekulli i Premtimeve”), 1999 (poetry)
“Beyond Silence” (“Përtej Heshtjes”), 2002 (poetry)
“If it is afternoon” (“Në qoftë mesditë”), 2004 (poetry)
“Fatherland pardon me” (“Më fal pak Atdhe”), 2005, (poetry)
“Where are the arrivals going” (“Ku shkojnë ardhjet”), 2007 (poetry)
“You arrived for the traces of wind” (“Erdhe për gjurme te erës”, 2008 (poetry)
“Time when it has time” (“Koha kurë të ketë kohë”), 2009 (poetry)

Published plays:
- “The Madam Word” (“Zonja Fjalë”), 2007 (Drama)

Published Works In Foreign Language :
- “Ce mult s-au rãrit scrisorile” (“Sa fortë janë rralluar letrat”); published in Romanian Language.
- “A respiration” (“Frymëmarrje’); published in India
- “Dame parol,” drama; published in French
- “COMME LE COMMENCEMENT EST SILENCIEUX”
(“Ku fillon heshtja”), poetry; Paris, France
- “ΠΟΥ ΠΑΝΕ ΟΙ ΕΡΧΟΜΟΙ (“Ku shkojnë ardhjet”),
Poetry in Greek; Athens, Greece
- “Wie wollen (“Si me dashtë”), poetry; Berlin, Germany

International Awards:
Member of the Association of Professional Journalists of Europe, Brussels, Belgium.
Member of the Academy of Science and Arts of Europe, Paris, France.
SOLENZARA Prestigious International Award, Paris, France.
Jeton Kelmendi Biografi e shkurter
 
SHËNIME PËR AUTORIN

Jeton Kelmendi u lind më 1978 në Pejë-Kosovë.
Shkollën fillore dhe të mesmen i kreu në vendlindje, ndërsa studimet për Komunikim Masiv në Prishtinë, kurse studimet post-diplomike në ULB- Universitetin e Brukselit (Politikat ndërkombëtare dhe çështjet e sigurisë). Vite me radhë shkroi dhe botoi poezi, prozë, ese dhe tregime. Është bashkëpunëtor i shumë medieve, shqiptare e të huaja, ku trajton çështjet të ndryshme kulturore dhe politike, sidomos që kanë të bëjnë me raportet ndërkombëtare. Si emër Jeton Kelmendi u bë i njohur për lexuesin në Kosovë me përmbledhjen e parë me poezi “Shekulli i premtimeve”, të botuar më 1999. Në vijim botoi edhe një serë librash të tjera. Poezitë e tij u përkthyen në më shumë se 22 gjuhë të huaja, u botuan në disa antologji ndërkombëtare. Është njëri nder poetet më të përkthyer shqiptar. Ai është përfaqësues i denjë i poezisë moderne shqiptare është thënë nga kritika letrare. Kelmendi është anëtar i disa klubeve ndërkombëtare të poetëve dhe bashkëpunon me disa revista letrare e kulturore, sidomos në gjuhët angleze, franceze dhe rumune. Qenësia e punës së tij në fushën e artit letrar është kujdesi që i kushton të shprehurit poetik, shtjellimit modern të tekstit dhe thellësisë së mesazhit. Në krijimtarinë e tij veçohet sidomos lirika e dashurisë dhe vargu eliptik i ndërthurur me metafora dhe simbole artistike. Është veteran i luftës që bëri UÇK-ja më 1998 -1999. Aktualisht punon dhe jeton në Bruksel.

Tituj të veprave

Shekulli i Premtimeve, 1999 (poezi)
Përtej Heshtjes, 2002 (poezi)
Në qoftë mesditë, 2004 (poezi)
Më fal pak Atdhe, 2005 (poezi)
Ku shkojnë ardhjet, 2007 (poezi)
Erdhe për gjurme te erës, 2008 (poezi)
Koha kurë të ketë kohë, 2009 (poezi)

Dramë

Zonja Fjalë 2007 (dramë)

Në gjuhë të huaja

-Ce mult s-au rãrit scrisorile /Sa fortë janë rralluar letrat në Gjuhën Rumune
-A breath /frymëmarrje në Indi
-Dame parol drama Francë
-COMME LE COMMENCEMENT EST SILENCIEUX (Ku fillon heshtja) poezi Paris
-ΠΟΥ ΠΑΝΕ ΟΙ ΕΡΧΟΜΟΙ (Ku shkojnë ardhjet) poezi në Greqi -Wie wollen (Si me dashtë) poezi Gjermani


Mirënjohje ndërkombëtare

Anëtar i Asociacionit të gazetarëve profesionit të Evropës, Bruksel
Anëtar i Akademisë së Shkencave dhe Arteve të Evropës, Paris
Çmimi prestigjioz ndërkombëtar SOLENZARA, Paris
 
Visitors 15087 visitors (24087 hits) Jeton Kelmendi
=> Do you also want a homepage for free? Then click here! <=
Poetry, art, culture and articles you can read in this web page of Jeton Kelmendi